Râsul doare uneori. Bendeac și Drăgulin la podcast cu Cătălin Oprișan
Când doi actori celebri, Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin, ajung în studioul lui Cătălin Oprișan de la “Vreau să Știu”, nimeni nu se așteaptă la o discuție serioasă și liniară. În loc de interviuri convenționale, asistăm la un maraton de ironii, confesiuni dramatice și umor autoironic. Și să fim sinceri, ce altceva am putea cere de la acest trio, dacă nu o dezbatere plină de răsturnări de situație despre bătaia în filme, teatrul ca “profesie păcătoasă” și obsesia pentru aplauze?
Podcastul, intitulat “BENDEAC & DRĂGULIN: Oamenii să se uite în ochii noștri și să (ne) zâmbească!”, începe cu un haos controlat: discuții despre teatru, filozofie, o alpaca misterioasă și despre cum să transformi durerea într-un spectacol. Cei doi invitați jonglează cu sarcasm și sinceritate brutală, în timp ce Oprișan încearcă să mențină un fir narativ: o misiune imposibilă, dar spectaculoasă.
Bătaia, artă sau terapie pentru masochiști
Dacă v-ați întrebat vreodată cum se simte să fii “bătut pe peliculă” și să te bucuri de asta, Drăgulin are răspunsul. “Mi-a plăcut să fiu chinuit”, spune el cu o naturalețe deranjantă. Și nu e doar o metaforă discuția despre cum alpaca din film a fost aproape un coleg de scenă este hilară, dar complet inutilă pentru cineva care caută sens. În schimb, ne oferă un indiciu clar despre dedicarea actorilor și despre cum comedia poate fi extrasă chiar și din bătaie.
Cât despre Bendeac, acesta admite că preferă personajele fricoase și umilite, mai ales dacă sunt suficient de dramatice încât să atragă mila publicului. Cum altfel ai putea să stai 6 ore la machiaj doar pentru a te transforma în… un alt om, la propriu? “E terapie”, ar spune unii. “E nebunie”, ar spune alții. Noi? Noi râdem, dar un pic îngrijorați.
Teatrul, vocație sacră sau păcat capital?
Într-o întorsătură neașteptată, discuția trece la teatrul ca profesie. Dacă unii îl văd ca pe un altar al artei, duhovnicii menționați de Bendeac l-au catalogat drept un “păcat”. Ați auzit bine. Vlad Drăgulin povestește cum o actriță de la Teatrul Național și-a abandonat cariera după o astfel de declarație. Este acesta momentul în care râsul se transformă în stupoare? Categoric. Bendeac, în schimb, preferă să își aducă aminte de momentele mai puțin mistice, cum ar fi reacția tatălui său la prima reușită din actorie: lacrimi de bucurie într-un bloc modest, dar cu vise mari.
Când filmele românești sunt doar promisiuni deșarte
Pe lângă râs, cei doi actori lansează și câteva idei despre filmele românești și cum acestea încearcă să balanseze între artă și comercial. “Se fac filme bune, dar și multe altele de umplutură”, spune Bendeac, referindu-se subtil la presiunea trailerelor care promit mai mult decât oferă uneori. Totuși, el afirmă că cel mai recent film al său este o “poveste care face apel la copilul din tine”. Cine ar putea rezista unei astfel de invitații? Nu noi, cu siguranță.
Cătălin Oprișan, în stilul său inconfundabil, navighează printre aceste subiecte cu o combinație de umor și provocări bine țintite. Nu lasă niciun detaliu nesăpat, nici măcar atunci când discută despre donarea la cauze sociale, pe care Bendeac o face cu o modestie aproape… iritantă.
Alpaca, râsul și filosofia ieftină
Dacă acest episod de la “Vreau să Știu” demonstrează ceva, este că umorul și drama merg mână în mână, mai ales când Bendeac și Drăgulin sunt în aceeași încăpere. De la povești despre copilărie și școala de teatru până la o alpaca omniprezentă și confesiuni neașteptate, acest interviu este mai mult decât un simplu podcast, e un spectacol în sine.
Merită să urmăriți? Absolut, dacă sunteți pregătiți pentru o călătorie prin mințile a doi actori care nu se iau niciodată prea în serios, dar care transformă totul în artă. Și dacă nu aveți chef de filosofie teatrală sau de povești despre alpaca? Ei bine, aveți cel puțin garanția unui râs sănătos.
