Dragoș Pătraru explică de ce democrația României a fost retrogradată și cum se formează autocrațiile
Dragoș Pătraru aduce în discuție o veste tulburătoare pentru România - țara noastră a fost recent retrogradată de la statutul de democrație deficitară, la cel de regim hibrid în Indexul Democrației din 2024, devenind astfel singura țară din Uniunea Europeană aflată în această categorie. Pornind de la cartea “When Democracy Breaks”, Pătraru analizează cazurile a 11 democrații eșuate, de la Atena antică, până la Rusia sau Turcia contemporane, identificând ca element comun absența unei culturi solide a democrației. Regulile scrise, susține el, nu sunt suficiente pentru a proteja o națiune de tiranie dacă cetățenii nu prețuiesc valorile democratice și nu au încredere în instituțiile statului.
Exemplul Rusiei este prezentat ca fiind extrem de relevant: deși pe hârtie constituția rusă pare compatibilă cu democrația, în realitate instituțiile politice funcționează complet diferit. Pătraru explică cum Putin a apărut într-un moment când cetățenii ruși erau dezamăgiți de terapia economică de șoc din anii ‘90 și de puterea oligarhilor. Promițând să lupte împotriva acestora, Putin a eliminat treptat orice formă de presă liberă, a extins puterile serviciilor de securitate și a distrus competiția politică. Totul a fost posibil pentru că societatea rusă nu dezvoltase o cultură solidă a democrației, iar cetățenii au confundat problemele economice cu pretinsele defecte ale sistemului democratic.
Situația din Ungaria oferă un alt exemplu alarmant de erodare a democrației. După victoria din 2010, partidul Fidesz al lui Viktor Orban a folosit puterea pentru a prelua controlul asupra presei independente, fie prin cumpărarea directă de către stat, fie prin oligarhi aliniați cu valorile partidului. Pătraru subliniază că autocrațiile moderne operează în rețele și arată complet diferit față de dictaturile tradiționale. Membrii acestor rețele sunt uniți mai degrabă de interese financiare și de dorința de a-și păstra puterea decât de vreo ideologie particulară.
În România, semnele destabilizării instituțiilor democratice sunt vizibile de mai mulți ani, iar cazul Georgescu a expus și accelerat retrogradarea țării în clasamentul democrațiilor. Pătraru menționează că românii și-au pierdut încrederea în funcționarea corectă a justiției, percepând-o ca fiind selectivă și protejând clasa politică. Acest sentiment de dezamăgire a împins milioane de cetățeni să sprijine un discurs antisistem cu tendințe fasciste. Procesul de acomodare treptată cu răul determină oamenii să nu mai sancționeze derapajele și abuzurile, să protesteze din ce în ce mai puțin și să se concentreze exclusiv pe propriile probleme.
Joseph Stiglitz, citat de Pătraru, afirmă în cartea “Drumul către libertate” că dictaturile nu apar acolo unde statul intervine prea mult, ci unde acesta nu face suficient pentru cetățenii săi. Acest lucru este demonstrat de clasamentul global al democrațiilor, unde țările nordice ocupă primele locuri. Aceste state au cele mai mari cheltuieli cu protecția socială și un sector public puternic care asigură servicii de calitate. Sistemul social-democrat scandinav se bazează pe fixarea salariilor la nivel de industrie pentru a asigura distribuirea echitabilă a profiturilor și extinderea programelor de asigurări sociale.
În lumina acestor realități, întrebarea care plutește în aer este cât de dispuși vor fi cetățenii să apere o democrație în care nu mai cred. Un sondaj din 2023 arată că 50% dintre români consideră că se trăia mai bine în comunism, un sentiment periculos într-o perioadă în care se vorbește despre înarmare și reducerea protecției sociale. Când promisiunea statului social eșuează, iar militarizarea devine prioritară, cine va mai dori să apere o țară care nu îi oferă suficiente garanții? Este o întrebare care așteaptă un răspuns, în timp ce democrația românească se clatină din ce în ce mai mult sub greutatea propriilor contradicții și a lipsei de reacție din partea societății.
