Teodora Munteanu, colega lui Dragoș Pătraru, demască inegalitățile de gen din România și poziția precară a femeilor în societate
Într-o analiză lucidă și bine documentată, Teodora Munteanu dezvăluie realitatea crudă a inegalităților de gen din România, descriind situația femeilor ca fiind cea mai precară din întreaga Uniune Europeană. Vlogul ei demontează mitul “meritocraţiei” într-o societate în care femeile, deși sunt mai educate decât bărbații, se confruntă cu obstacole structurale majore. Prezentatoarea pune în lumină paradoxul aparent al statisticilor Eurostat care arată că diferența salarială dintre femei și bărbați în România ar fi doar de 4,5%, însă această cifră ascunde o realitate mult mai complexă și îngrijorătoare, cu disparități de până la 21% în mediul privat.
Teodora explică cum funcționează discriminarea la locul de muncă, subliniind că femeile sunt adesea angajate în roluri administrative sau de suport, prost remunerate și cu oportunități reduse de avansare. Sectoarele dominate de femei, precum educația și sănătatea, sunt subfinanțate în comparație cu domeniile în care predomină bărbații. Chiar și când ocupă poziții de conducere, femeile primesc salarii mai mici și sunt promovate mai rar. Este alarmant faptul că deși femeile depășesc bărbații la capitolul studii superioare, doar 86% dintre cele care termină facultatea se angajează, comparativ cu 93% dintre bărbați.
Statistica îngrijorătoare arată că mai puțin de jumătate dintre femeile din România au un loc de muncă, ceea ce ne plasează pe ultimele locuri în UE la încadrarea în muncă a femeilor. Teodora clarifică faptul că aceste femei nu sunt inactive, ci se ocupă de îngrijirea casei, a copiilor și a vârstnicilor - muncă neplătită și nerecunoscută social. În România există de fapt “mai multe Românii” - una a săracilor și una a bogaților, una rurală și una urbană - iar discriminarea se manifestă diferit în funcție de mediu. Pentru femeile cu studii mai mici decât cele liceale, șansele de angajare sunt de doar 30%, comparativ cu 65% pentru bărbați cu același nivel de educație.
Un aspect critic abordat este problema familiilor monoparentale, care sunt printre cele mai vulnerabile în România. Un părinte singur cu salariu minim trebuie să muncească cu 13 ore mai mult pe săptămână decât o persoană singură pentru a se menține peste pragul de sărăcie. Legislația actuală suprataxează contractele part-time, descurajând angajarea părinților care au nevoie de flexibilitate. Teodora nu ezită să critice ipocrizia clasei politice care se declară “apărătoare a familiei”, dar ignoră nevoile reale ale părinților singuri și realitățile diverse ale familiilor din România.
După ziua de muncă formală, majoritatea femeilor (90%) continuă cu o “tură” neplătită acasă, față de doar 60% dintre bărbați care participă la treburile gospodărești. Conform indexului egalității de gen, România este țara cea mai defavorabilă din UE pentru femei la toate capitolele: violență, acces la sănătate, acces la funcții de putere, oportunități economice. Sărăcia menstruală este doar unul dintre exemplele concrete care demonstrează cum “sărăcia are chip de femeie” în România. Teodora subliniază că această situație este rezultatul anilor de guvernare defectuoasă și al lipsei politicilor care să țină cont de nevoile specifice ale femeilor.
În loc să se rezume la critica situației actuale, Teodora sugerează și soluții concrete: politici publice “genizate”, salarii echitabile raportate la coșul minim de consum, transparentizarea veniturilor, sprijin pentru familiile monoparentale, acces la educație timpurie și programe after-school gratuite. Lumea discriminării și a inegalităților structurale este complexă, iar schimbarea necesită atât acțiune politică, cât și implicare civică. Iar în România - țara contrastelor sociale și economice - drumul spre egalitate pare să fie pavat nu doar cu intenții bune, ci și cu prejudecăți adânc înrădăcinate. Stai să vezi ce se întâmplă când se intersectează discriminarea de gen cu alte forme de vulnerabilitate, precum etnia sau dizabilitatea. Tabloul devine și mai întunecat, și rămâne întrebarea: cine va avea curajul să schimbe situația?
