Patriotismul fals al Sandrei Niculaescu infectează vlogmas-ul românesc
Când crezi că YouTube-ul românesc nu mai poate să te surprindă cu stângăcii, apare Sandra Niculaescu să demonstreze contrariul. Într-o încercare disperată de a combina patriotismul cu vlogmas-ul, aceasta ne oferă un moment de cringe suprem: un cântec patriotic interpretat cu o voce tremurândă și nesigură, care te face să te întrebi dacă nu cumva asculți o parodie neintenționată a colindelor de Crăciun.
În primul episod din vlogmas, intitulat “Planurile mele - Hăinuțe pentru fetița mea”, suntem martorii unui festival al locurilor comune specifice vloggerilor români din diaspora: dorul de țară, planuri grandioase de întoarcere și inevitabilele cumpărături pentru bebeluș. Între lacrimi forțate și zâmbete stângace, Sandra reușește performanța de a transforma un concept simplu într-un amalgam confuz de emoții și shopping haotic.
Sandra, un dezastru vocal național
Punctul culminant al stângăciei se atinge când Sandra decide să ne tortureze timpanele cu o interpretare lamentabilă a “Doamne nu uita de noi”. Un moment care te face să te întrebi dacă nu cumva divinitatea chiar ne-a uitat de tot. Scuzele ei ulterioare despre calitatea vocii sunt ca și cum ai încerca să repari cu leucoplast o fractură deschisă. Mult prea puțin, mult prea târziu, și complet inutil în fața dezastrului deja produs.
În această demonstrație involuntară de cum să transformi un imn patriotic într-un material demn de “România, te rog, nu mai cânta!”, Sandra reușește să redefinească conceptul de patriotism în diaspora la un nivel nou de penibil. Este genul de moment care te face să tânjești după cenzura comunistă a manifestărilor artistice spontane. Dacă asta este modalitatea prin care diaspora își exprimă dorul de țară, poate că ar fi mai bine să se limiteze la postări cu sarmale și cozonac pe Instagram, unde măcar sunetul poate fi dat pe mute.
Întoarcerea rătăcitei. Încă un eșec în diaspora
Aflăm că Sandra și familia ei se pregătesc de mutarea definitivă înapoi în România, o decizie pe care o prezintă cu atâta dramatism încât ai crede că inventează călătoria în timp, nu că se mută dintr-o țară în alta. Cu lacrimi în ochi, aceasta ne mărturisește că a luat “cea mai bună decizie pentru copilul meu”, deși jumătate din inimă îi va rămâne în străinătate. O metaforă atât de uzată încât ar trebui pensionată.
Între pregătirile de mutare și emoțiile despărțirii, Sandra reușește totuși să își păstreze optimismul caracteristic, deși pare mai degrabă un optimism de fațadă, construit special pentru vlog. Ne bombardează cu planuri grandioase despre reamenajarea apartamentului din Buzău, de parcă ar fi vorba despre renovarea Palatului Buckingham, nu despre schimbarea câtorva piese de mobilier.
Incompetența mascată în sinceritate
Într-o mare de creatori de conținut care își respectă cu sfințenie promisiunea de a posta zilnic în decembrie, Sandra iese în evidență printr-o sinceritate care frizează lenevia. Ne anunță cu o nonșalanță dezarmantă că nu poate garanta postările zilnice, invocând o mulțime de scuze care ar face pe orice să-și smulgă părul din cap: două joburi, un copil special și o sarcină. În loc să îmbrățișeze provocarea, preferă să transforme vlogmas-ul într-un “postez când și dacă am chef”, o abordare care ar putea fi confundată cu precauția, dar care miroase mai degrabă a lipsă de respect.
Promisiunile sunt livrate cu entuziasmul unui anunț de reduceri la supermarket: decorațiuni, gătit, vizite la doctor și update-uri despre sarcină. Singurul element care pare să aibă un minim de planificare este schimbul de cadouri “Secret Santa” cu alte vloggerițe românce, un eveniment care, în acest context, capătă o importanță disproporționată. În rest, totul pare să fie un haos organizat, unde spontaneitatea este ridicată la rang de virtute, iar lipsa de structură devine un stil de viață.
Noul lux al săracului
Sandra reușește să transforme prezentarea unor banale pijamale de la Primark într-un monolog epic demn de “Război și Pace”. Cu o minuțiozitate care ar face și un expert în textile să-și piardă răbdarea, disecă fiecare centimetru de material ieftin made in China de parcă ar fi vorba despre mantia lui Isus Hristos. Această demonstrație exhaustivă de cum să transformi cel mai banal shopping de la Primark într-un documentar BBC devine rapid un exercițiu de răbdare pentru oricine are mai mult de doi neuroni funcționali.
Punctul culminant al acestei telenovele vine când ne anunță, cu lacrimi în ochi, că familia va petrece primul Crăciun împreună, refuzând orice ofertă de muncă. Viziunea lor despre sărbători este prezentată cu atâta patos încât ai crede că au descoperit secretul fericirii universale, nu doar conceptul de leneveală în familie. Singura notă de umor involuntar vine din faptul că Sandra riscă să arate ca un clovn în pijamale prea scurte, fiind “ditamai calul”. Probabil singura observație sinceră din tot acest festival al artificialității domestice care încearcă să se vândă drept “momentul perfect de sărbători”.
Obsesia patologică a unei viitoare mame
Finalul vlogului se prăbușește într-o previzibilă paradă de cumpărături pentru bebeluș, ca și cum Sandra ar fi descoperit prima dată în istoria omenirii conceptul de haine pentru nou-născuți. Cu o exuberență aproape iritantă, ne prezintă body-uri banale de la Marks & Spencer ca și cum ar fi aflat formula fericirii, nu niște simple bucăți de bumbac produse în masă.
Acest segment devenit deja stereotip în vlogurile de “mămici în devenire” demonstrează perfect obsesia societății contemporane pentru consumerism mascat sub pretextul grijii parentale. Sandra cade în capcana clasică a influencerilor care transformă cele mai mundane obiecte în revelații divine. Prezentarea meticuloasă a fiecărui detaliu despre țesături și dimensiuni nu face decât să sublinieze absurditatea acestui ritual social în care simplul act de a cumpăra hăinuțe pentru bebeluși devine un spectacol demn de circ.
