Cum încearcă Sandra Niculaescu să își vândă traumele din copilările pentru a stârni milă
Într-o nouă încercare disperată de a stoarce empatie și vizualizări, Sandra Niculaescu ne servește un vlog care începe inocent cu o plimbare în parc alături de copilul său, dar se transformă rapid într-un festival al autocompătimirii și al traumelor din copilărie. Cu o “sinceritate” studiată și lacrimi care par programate strategic, aceasta reușește să transforme până și cumpărarea unei perechi de ghete pentru Fabian într-o dramă existențială despre propria copilărie “nefericită”. Modul în care își construiește narațiunea, cu pauze strategice și priviri în gol pentru efect dramatic, demonstrează că totul este calculat pentru maximizarea impactului emoțional asupra abonaților.
În acest vlogmas, asistăm la un spectacol bine regizat în care Sandra jonglează între rolul de mamă devotată și victimă a unei copilării marcate de lipsuri materiale. Trecerea bruscă de la testarea unui BB cream la confesiuni lacrimogene despre trainingul rupt din școală generală demonstrează încă o dată că pentru unii vloggeri, orice moment banal poate fi transformat într-o oportunitate de a strânge like-uri prin manipulare emoțională. Este remarcabil cum reușește să transforme fiecare element al vieții cotidiene într-un pretext pentru dramă și autocompătimire.
Manipulare emoțională
Vlogul începe aparent innocent, cu o plimbare în parc alături de Fabian, dar se transformă rapid într-un pretext pentru a expune “traumele” din copilărie. Sandra reușește performanța de a transforma o activitate banală într-un moment de introspecție forțată, presărată cu referințe la propria copilărie “nefericită”. Fiecare cadru pare calculat să transmită un mesaj despre cât de “greu” i-a fost în trecut.
Contrastul dintre momentele jucăușe cu copilul și confesiunile dramatice despre trecut este atât de brusc și nefiresc încât pare regizat special pentru a genera engagement. Este evident că fiecare cadru și fiecare “dezvăluire” este calculat pentru impact maxim asupra abonaților, transformând o simplă plimbare în parc într-un episod de telenovelă personală.
Un shopping pentru săraci
Vizita la farmacie pentru ață dentară și BB cream devine rapid o platformă pentru mai multe lamentări despre trecut. Sandra transformă o simplă sesiune de cumpărături într-un moment “terapeutic” în care își plânge de milă despre cum nu-și permitea lucruri noi în copilărie. Chiar și alegerea unui produs de îngrijire devine motiv de dramă existențială.
Obsesia pentru prețuri și compararea constantă între ce “nu avea atunci” și ce “își permite acum” trădează o nevoie patologică de a-și justifica achizițiile prezente prin prisma lipsurilor din trecut. Chiar și când cumpără produse basic, simte nevoia să menționeze prețul și să facă o mini-dramă din asta, transformând fiecare achiziție într-o victorie personală asupra trecutului “traumatic”.
Drama ghetelor și victima supremă
Prezentarea unei simple perechi de ghete pentru copil se transformă într-un monolog melodramatic despre propria copilărie. Sandra reușește să transforme până și alegerea mărimii potrivite într-o ocazie de a-și expune “traumele” legate de încălțăminte second-hand, construind o narațiune complexă în jurul unui simplu act de cumpărare.
Detaliile excesive despre prețuri, comparațiile între magazine și justificările pentru fiecare bănuț cheltuit sugerează că, în ciuda aparentei bunăstări, aceasta rămâne prizoniera propriilor anxietăți din copilărie legate de bani și statut social. Fiecare decizie de cumpărare pare să fie o încercare de a-și vindeca “traumele” din trecut.
Trauma și marketingul
Partea finală a vlogului atinge cote maxime de dramatism forțat când Sandra decide să “împărtășească” povestea trainingului rupt din școală. Detaliile excesive și tonul victimizant transformă o întâmplare banală într-o “traumă” de proporții epice, demonstrând încă o dată talentul său pentru dramatizare excesivă.
Modul în care își construiește narațiunea, cu pauze strategice și priviri în gol, demonstrează că totul este calculat pentru maximizarea impactului emoțional. Este evident că “confesiunea” este mai degrabă o strategie de marketing personal decât o dezvăluire autentică, transformând experiențe comune în drame personale.
Monetizarea frustrărilor
Finalul vlogului, cu promisiuni solemne despre cum își va crește proprii copii, pare extras dintr-un film dramatic de duzină. Sandra transformă o experiență comună multor români crescuți în anii ‘90 într-un soi de epopee personală despre suferință și răscumpărare, exagerând fiecare aspect.
Întregul exercițiu de autocompătimire publică servește mai degrabă ego-ului personal și strategiei de marketing decât unui scop autentic de împărtășire a experienței. Este încă un exemplu perfect despre cum unii creatori de conținut transformă orice aspect al vieții personale într-un spectacol pentru vizualizări, sacrificând autenticitatea în favoarea dramatismului forțat și a manipulării emoționale.
