Pr. Nicolae Dima prezintă sensul profund al morții și învierii lui Iisus Hristos în Vinerea Mare
În această profundă reflecție teologică, Pr. Nicolae Dima ne invită să contemplăm întrebările fundamentale pe care ni le punem în fața Sfântului Epitaf din Vinerea Mare: de ce a murit Iisus Hristos și care este semnificația jertfei Sale? Pornind de la învățăturile Părintelui Stăniloae, preotul explică că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru a demonstra că istoria umană poate fi cadrul unei vieți fără păcat. Iisus este singurul om fără păcat, iar acest lucru este posibil doar pentru că El este simultan și Dumnezeu. Această dublă natură a Mântuitorului stă la baza întregului mister al mântuirii noastre și reprezintă cheia pentru înțelegerea valorii sacrificiului Său.
Până la venirea lui Hristos, omenirea se afla sub două blesteme fundamentale: păcatul repetat și moartea inevitabilă. Pr. Dima ne oferă o perspectivă fascinantă asupra scopului morții: aceasta există pentru ca răutatea să nu fie fără sfârșit, iar Iisus înviază pentru ca moartea să nu fie eternă. Această dialectică profundă ne arată cum Dumnezeu a transformat pedeapsa în mântuire. Fiind fără păcat, Hristos nu se supunea blestemului morții, care se adresa doar celor aflați sub povara păcatului. Așadar, moartea Sa nu a fost o necesitate impusă de fire, ci un act voluntar de iubire sacrificială.
Ceea ce face jertfa lui Hristos cu adevărat excepțională este caracterul său voluntar. El nu moare pentru că trebuie sau pentru că așa vor dușmanii Săi, ci pentru că așa alege El însuși. Este simultan și mielul de jertfă, și marele arhiereu care aduce jertfa. Pr. Nicolae Dima subliniază că Iisus intră în moarte pentru a o desființa, lucru care nu putea fi făcut din exterior, ci doar prin confruntarea directă. Fiind izvorul vieții, El are puterea de a înfrunta și învinge moartea, devenind temporar prizonierul ei pentru ca apoi să o distrugă din interior.
Strigătul lui Iisus pe cruce – “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” – reflectă experiența umană universală în fața morții: singurătatea și sentimentul abandonului. Până la Hristos, moartea era percepută ca o pedeapsă, confirmarea finală a despărțirii omului de Dumnezeu. Însă marele paradox este că, deși omul simte că Dumnezeu l-a părăsit, în realitate omul este cel care L-a părăsit pe Dumnezeu. Din această buclă a însingurării și separării ne salvează Hristos prin jertfa Sa voluntară, oferindu-Se ca dar neprețuit Tatălui și transformând astfel moartea într-un act mântuitor.
Pr. Dima explică apoi cum devine moartea lui Hristos mântuitoare pentru fiecare dintre noi prin taina botezului. Afundarea de trei ori în apă simbolizează cele trei zile petrecute de Hristos în mormânt, iar ridicarea din apă reprezintă învierea Sa. Prin această taină, primim efectele victoriei lui Hristos asupra morții. Murim tainic prin botez, așa cum El a murit în mod dureros și fizic. Nu mai este nevoie de sânge, apa botezului fiind suficientă pentru această moarte simbolică, după care urmează renașterea noastră spirituală.
Învierea lui Hristos nu este doar un eveniment personal al Său, ci devine și izvorul vieții noastre. Pr. Nicolae Dima ne dezvăluie că prin acest act divin, Iisus a desființat eternitatea morții, rupând blestemul care apăsa asupra întregii omeniri. El a transformat ceea ce era o pedeapsă definitivă într-o trecere temporară. În profunzimea acestui mister stă întreaga frumusețe a credinței ortodoxe, căci prin moartea și învierea Mântuitorului, nu doar că ne-a fost oferită iertarea, ci însăși natura morții a fost schimbată. Și când ne gândim că dincolo de această profundă transformare cosmică se află un act de iubire voluntară, dimensiunea misterului divin devine cu adevărat copleșitoare.
