Ordinar Extraordinar ne arată cum să exploatăm sărăcia în India pentru vizualizări
Un nou episod din seria “hai să facem bani pe YouTube din sărăcia altora” ne este oferit de către Monica și Mircea de la “Ordinar Extraordinar”, care au decis că vizita în cel mai mare slum din India este o oportunitate perfectă pentru un conținut viral. Cu o abordare superficială și un entuziasm nepotrivit, cei doi transformă suferința umană într-un safari turistic pentru vizualizări.
Vlogul demonstrează cum poți lua o problemă socială profundă și s-o transformi într-un clickbait de duzină. Între remarcile despre cât de “curat” este față de așteptări și încercările stângace de a filozofa despre condițiile de trai, ei reușesc să rateze complet esența unei comunități care se luptă zilnic pentru supraviețuire.
Superficialitate marca românească
Abordarea turistică și superficială a celor doi este evidentă din primele minute. Cu observații de genul “e mult mai curat decât în restul orașului” și “e ca un oraș într-un oraș”, ei transformă realitatea crudă a vieții din Dharavi într-un soi de atracție turistică exotică pentru audiența din România.
Deși menționează statistic că există “1440 de oameni la o toaletă”, ei par mai preocupați să sublinieze cât de “prietenoși” sunt localnicii și cât de “organizați” sunt față de restul orașului. Această romanțare a sărăciei extreme este nu doar naivă, ci și profund problematică.
Disonanța cognitivă în acțiune
În timp ce filmează copii desculți și case improvizate, realizatorii se laudă cu “comparații” între PIB-ul zonei și cel al unor orașe din România. Această tentativă de a găsi aspecte “pozitive” într-o situație de sărăcie extremă demonstrează o lipsă totală de empatie și înțelegere a realităților sociale.
Momentul culminant al disonanței cognitive apare când își exprimă “îndoielile” despre faptul că filmează pentru YouTube: “noi expunem și profităm de situația în care ei sunt ca să facem noi bani pe YouTube”. Măcar aici au avut o scurtă străfulgerare de conștiință.
Turism de sărăcie
Cu camere video în mână și zâmbete largi, Mircea și Monica se plimbă prin Dharavi de parcă ar fi la grădina zoologică. Remarcile despre cum “copiii se pot lipi de voi ca scaiul” și despre cât de “interesant” este labirintul de străduțe demonstrează perfect mentalitatea de turist privilegiat.
Deși pretind că documentează realitatea socială, ei nu fac decât să perpetueze stereotipurile și să transforme suferința umană în entertainment de masă. Abordarea lor superficială reduce complexitatea vieții din Dharavi la nivelul unui vlog de vacanță.
Filosofie de doi bani
În încercarea de a părea profunzi, ei se lansează în pseudo-analize sociale despre alegeri, despre miliardari și despre sistemul de caste. Cu observații precum “există sate în Himalaya la mii de metri altitudine” și “85% din populație nu era alfabetizat”, ei demonstrează o înțelegere superficială a istoriei și realităților sociale din India.
Tentativele lor de a filozofa despre inegalitatea socială sunt la fel de profunde ca o baltă după ploaie, culminând cu comparații forțate între situația din Dharavi și diverse statistici scoase din context despre miliardarii Indiei.
Un dezastru total
În final, Monica și Mircea recunosc că “nici nu știu ce concluzie să tragă”, ceea ce este probabil singura observație onestă din tot materialul. După ce au transformat suferința umană în content pentru YouTube, măcar au avut decența să admită că nu au înțeles nimic din ce au văzut.
Cu o ultimă invitație pentru urmăritori să vină și ei să viziteze Dharavi, ca și cum ar fi vorba de un parc de distracții, vlogul se încheie în aceeași notă superficială în care a început. Dar hei, măcar au primit niște vizualizări, nu?
