Andreea Balaban și distincția Old Money / New Money
Într-o lume în care autenticul este înlocuit de imagini construite prin imitare, Andreea Balaban reușește să ne ofere un ghid superficial al distincției între cei privilegiați și cei care se prefac a fi. Acest vlog este un manual al elitismului de fațadă și o celebrare a unor ierarhii imaginare, într-un ton bine lustruit de superioritate. Balaban introduce subiectul vlogului cu o frază sugestivă: “bineînțeles, clipurile astea sunt întotdeauna foarte subiective și așa mă și interesează să fie”. O declarație aparent banală, dar care dezvăluie o atitudine de tip “mulți spun că…, dar eu știu mai bine”, de unde decurge întreg discursul ei despre superioritatea celor care înțeleg și adoptă stilul old money. Balaban își schimbă poziția în fața camerei, mutându-se de pe celebrul său “colț cu tablouri” pentru a sublinia, subtil, că își recalibrează punctul de vedere de această dată pentru o discuție “mai profundă”.
Această schimbare de decor nu este doar fizică, ci și simbolică. Ea semnalează intenția de a adopta o poziție mai “sofisticată” în fața publicului, sugerând un “upgrade” mental al spațiului în care se desfășoară discuția. Poziția centrală a gazdei o plasează ca un fel de ghid moral al celor care se străduiesc să înțeleagă finețurile vieții de “bani vechi”, oferind o comparație continuă între ei și “plebe”. Cultivarea acestei superiorități este subliniată de exemplele date, în care Balaban vorbește despre “manierele și eleganța moștenite” versus “ostentația” celor cu bani dobândiți recent.
Paradoxul trendurilor confiscate
Într-o discuție aparent inocentă despre “quiet luxury”, Andreea încearcă să explice cum acest stil “nu strigă că ai bani”. Cu toate acestea, discursul ei trădează o fascinație profundă pentru ierarhii și simboluri ale bogăției, în timp ce denigrează subtil alte forme de afișare a succesului financiar. La un moment dat, Balaban afirmă: “cei care se afișează cu logo-uri mari sau cu ostentație nu au cum să înțeleagă eleganța old money”. Ironia este evidentă, deoarece ea însăși promovează un stil care nu face decât să înlocuiască un tip de afișare a bogăției cu altul.
Apoi folosește exemplul cămășilor impecabile și al puloverelor de casmir pentru a sublinia “calitatea nobilă” a stilului old money. Însă, în același timp, condamnă cu sarcasm blănurile și aurul afișat de cei “nou îmbogățiți”. Aceste declarații trădează o dorință de a se poziționa ca arbitru al bunului gust, în timp ce tot ce face este să schimbe regulile jocului și să stabilească cine este în interiorul “clubului balabanian” și cine nu.
Nevoia obsesivă de a justifica consumerismul
“Plătesc impozite de îmi vine rău”, afirmă Andreea, vizibil agasată de criticile primite în trecut pentru alegerile ei. În această secțiune, ea încearcă să se dezvinovățească în fața acuzațiilor de cheltuieli stupide, argumentând că fiecare are dreptul de a face ce dorește cu banii săi. Problema nu este însă cu dreptul fiecăruia de a-și cheltui banii, ci cu încercarea constantă de a justifica aceste alegeri, ca și cum întreaga lume ar fi judecătorul stilului ei de viață.
Balaban povestește despre cum evită să dea cifre exacte pentru produsele cumpărate, de teamă să nu fie atacată verbal de urmăritori. Această evitare nu face decât să sublinieze un paradox: pe de o parte, vlogul ei este despre stil, eleganță și alegeri rafinate, dar pe de altă parte, evită tocmai discuțiile despre bani, de parcă valoarea lucrurilor promovate ar fi irelevantă. Această contradicție este doar una dintre numeroasele incoerențe ale vlogului.
Ironia judecății ascunse în discursuri despre toleranță
Andreea Balaban pretinde că nu are nimic împotriva celor care au bani dobândiți recent, declarând în repetate rânduri că “nu e vina lor că s-au născut bogați”. Totuși, în același vlog, face aluzii critice la adresa celor care poartă “logouri mari pe piept” sau la persoanele care își doresc să fie văzute cu mașini scumpe în fața blocului. Sub aparența unui discurs tolerant, ea ridică de fapt ziduri între cei “educați în tradiția old money” și restul lumii.
În încercarea de a se distanța de “ostentația” afișată de new money, Andreea folosește ironia pentru a sugera că oamenii de bani noi sunt mai puțin rafinați sau lipsiți de maniere. Această ironie subtilă devine însă evidentă când ea menționează cum generațiile de bogați cu “pedigree” reușesc să își păstreze eleganța în fața tuturor provocărilor. Însă, toate aceste distincții nu fac decât să evidențieze o dorință ascunsă de a plasa etichete și de a crea o ierarhie a valorilor bazată pe aparențe și simboluri superficiale.
Educația “selectivă” ca formă de distincție socială
Unul dintre punctele-cheie pe care Balaban îl aduce în discuție este educația și proveniența, folosind exemple de familii nobile și de personalități istorice. Această obsesie pentru educația formală și “pedigree-ul” sugerează că valorile sunt transmise exclusiv printr-un anumit tip de instruire, ignorând complet faptul că numeroși oameni din “new money” au reușit să dobândească succesul prin efort personal, nu moștenire.
Compararea unor personalități fictive, precum Daisy Buchanan din “Marele Gatsby” sau personajul din “Titanic” care este etichetat ca “new money”, cu realitățile sociale contemporane este nu doar forțată, ci și complet irelevantă pentru o înțelegere autentică a succesului în societatea de azi. În realitate, educația nu este rezervată celor din familii vechi și nici respectul nu este câștigat exclusiv prin linia de sânge, ci prin integritate, muncă și contribuție socială – valori pe care Balaban le subminează prin discursul său.
Incoerențele evidente și mituri urbane
Pentru a-și susține poziția de “cunoscătoare” a vieții de bani vechi, Balaban introduce o serie de legende urbane despre proprietățile din Cotroceni, sugerând că acolo casele sunt vândute doar în interiorul unui “club exclusivist”. Această teorie nu doar că este complet speculativă, dar este și un exemplu clar de stereotipare și elitism. În loc să ofere o discuție echilibrată, vlogul perpetuează ideea că există cercuri închise de oameni privilegiați, care se protejează de restul lumii.
Departe de a fi o discuție despre istoria cartierelor sau despre societate, această secțiune a vlogului se transformă într-o glorificare a “selectivității” și “tradiției” într-o manieră care frizează absurdul. În plus, această abordare elitistă ignoră complet contextul modern, unde mulți oameni obțin proprietăți prin efort propriu și inteligență financiară, nu prin apartenența la un club “de privilegiați”.
Old Money și New Money – înțelepciunea superficială a unor distincții
Când Andreea Balaban începe să discute diferențele dintre old money și new money, este clar că întreaga premisă a vlogului se bazează pe distincții inutile și superflue. Nu e de mirare că aduce exemple din filme precum “Titanic” și “Marele Gatsby” pentru a sublinia superioritatea “bogaților educați” față de “îmbogățiții recenți”. Totuși, această comparație cade în ridicol când se uită că aceleași filme abordează și decăderea morală și ipocrizia clasei de “bani vechi”.
Culmea ironiei este că, în încercarea de a explica diferențele dintre stilurile vestimentare ale celor două categorii, Andreea reușește doar să confirme faptul că moda “old money” este, de fapt, o încercare de a masca aceeași superficialitate cu altă imagine. Puloverele de casmir și cămășile curate nu sunt simboluri ale unei înțelepciuni superioare, ci doar alte manifestări ale dorinței de a părea ceea ce nu ești. La fel ca ea.
Ierarhii imaginare și superiorități fictive
În loc să fie un spațiu al discuțiilor mature despre modă și cultură, vlogul Andreei Balaban devine un microcosmos al tendințelor elitiste și al distincțiilor inutile, unde cultivarea continuă a cultului personalității Balaban este norma. Încercarea de a trasa linii clare între “old money” și “new money” este, în esență, un exercițiu de validare a unui sentiment personal de superioritate. Dar, în final, nu rămânem cu o înțelegere mai bună a lumii financiare sau a ierarhiilor sociale – rămânem doar cu o confirmare tristă că superficialitatea este încă la mare căutare.
