Matei Teodoru și fripturile de lux - Gastronomie sau Risipă Ostentativă?
Cel mai recent vlog al lui Matei Teodoru, intitulat “Testez Top Steakhouse-uri Din Romania Preturi Colosale”, este un exemplu perfect de consum ostentativ deghizat și reclame fără nicio conexiune cu activitățile întreținute. În timp ce Teodoru pornește într-o odisee gastronomică printre cele mai scumpe steakhouse-uri din București, spectatorii audiența este tratată cu un spectacol al excesului care ridică mai multe întrebări despre cultura influencerilor și disparitatea socio-economică decât despre calitatea cărnii de vită românești.
Să ne uităm împreună la aspectele problematice ale turului steakhouse-urilor făcut de Teodoru, examinând implicațiile unui astfel de conținut într-o țară unde salariul mediu lunar este eclipsat de o singură masă în aceste localuri. Vom diseca abordarea în ceea ce privește critica culinară, vom pune sub semnul întrebării valoarea unor astfel de “recenzii” extravagante și vom explora potențialul impact negativ atât asupra publicului său, cât și asupra scenei culinare românești în general.
O problemă de abordare
Vlogul lui Matei despre steakhouse-uri este un exemplu clasic de conținut care prioritizează spectacolul în detrimentul substanței. De la bun început, este clar că accentul nu cade pe oferirea unei critici atente a bucătăriei românești sau măcar pe o explorare nuanțată a culturii steakhouse-urilor. În schimb, spectatorii sunt bombardați cu o serie de mese scumpe, fiecare părând să încerce să o depășească pe precedenta în termeni de extravaganță.
El vizitează patru steakhouse-uri de lux din București: Osho, Zmoke, VacaMuuu și Argentine. Deși acest lucru ar putea părea un studiu cuprinzător, este important de remarcat că aceste localuri reprezintă doar nivelul cel mai scump de restaurante. Nu există nicio încercare de a oferi context sau comparație cu opțiuni realistice, creând efectiv o perspectivă distorsionată asupra a ceea ce constituie o friptură “bună” în România.
Mai mult, criteriile lui Teodoru pentru evaluarea fripturilor sunt frustrant de vagi. Adesea recurge la descriptori generici precum “foarte bun” sau “se topește în gură” fără a oferi vreo perspectivă reală asupra calităților specifice care fac ca fiecare friptură să iasă în evidență. Această lipsă de detalii este deosebit de izbitoare având în vedere expertiza presupusă necesară pentru a justifica un tur culinar atât de scump.
Să luăm în considerare descrierea lui pentru friptura de la Osho:
“Bă, se taie ușor, foarte ușor și cam așa arată, ca s-o vedeți cum trebuie la mijloc, așa ca să dau o notă, uu aș spune undeva la 8-9 pentru gust și cât de bine a fost făcută și pentru servirea restaurantului…”
Acest sistem de notare arbitrar și accentul pus pe cât de ușor se taie friptura mai degrabă decât pe profilul gustativ sau tehnica de preparare demonstrează o înțelegere superficială a criticii culinare.
Un festin în mijlocul foametei
Pentru a aprecia pe deplin natura nepotrivită a vlogului lui Teodoru, trebuie să luăm în considerare contextul economic mai larg al României. În 2024, salariul mediu lunar în România este atât de mic încât ne este rușine să-l scriem. În contrast puternic, Teodoru cheltuiește cu nonșalanță 200 RON pe o singură friptură la Osho, fără a include garniturile sau băuturile.
Această disparitate devine și mai pronunțată la Vaca Mu, unde comandă o friptură de vită Black Angus din Uruguay de 350g pentru 197 RON. Pentru a pune acest lucru în perspectivă, acea singură bucată de carne costă mai mult de 4% din venitul lunar mediu al unui român. Atitudinea relaxată a lui Teodoru față de aceste prețuri - descriind 200 RON pentru o masă ca fiind “decent” - dezvăluie o deconectare profundă de realitățile economice cu care se confruntă majoritatea spectatorilor săi.
Această abordare perpetuează involuntar o narațiune dăunătoare care echivalează calitatea cu prețurile exorbitante. Concentrându-se exclusiv pe localuri de lux, Teodoru sugerează implicit că mâncarea bună este disponibilă doar celor cu buzunare adânci, un mesaj care nu este doar fals, ci și potențial demoralizator pentru audiența majoritară care se luptă cu costul vieții.
Friptura împăratului
S-ar putea argumenta că el se adresează pur și simplu unui public de nișă interesat de experiențe culinare de lux. Ar putea susține că există valoare în prezentarea ofertelor culinare de top ale Bucureștiului, potențial atrăgând turiști pasionați de gastronomie sau evidențiind progresul gastronomic al României.
Cu toate acestea, aceste argumente cad când sunt analizate atent. În primul rând, dacă scopul lui Teodoru era să ofere un serviciu consumatorilor de lux, recenziile sale duc lipsă de profunzimea și specificitatea necesare pentru un astfel de public. Un adevărat cunoscător ar aștepta informații detaliate despre originea cărnii, procesul de maturare, metodele de preparare și profilurile de gust - toate acestea fiind în mare parte absente din observațiile superficiale ale lui Teodoru.
În al doilea rând, ideea că acest vlog promovează bucătăria de calitate este discutabilă în cel mai bun caz. Majoritatea fripturilor prezentate sunt tăieturi mediocre (ca de exemplu “Black Angus-ul uruguayan” de la VacaMuuu), și există puțină discuție despre tradițiile culinare locale sau despre cum se încadrează aceste steakhouse-uri în scena gastronomică românească mai largă.
În cele din urmă, argumentul că acest conținut este divertisment inofensiv ignoră impactul real pe care influenceri ca și el îl au asupra comportamentului consumatorilor și valorilor societății. Prin normalizarea cheltuielilor excesive pe mâncare și echivalarea acestora cu calitatea și statutul, un astfel de conținut contribuie la o cultură a consumului ostentativ care poate avea efecte dăunătoare asupra indivizilor și societății în ansamblu.
Efectul de undă
Potențialul impact negativ al vlogului lui Teodoru despre steakhouse-uri se extinde mult dincolo de audiența imediată. Prin glorificarea cheltuielilor excesive pe mese de lux, acest tip de conținut poate contribui la stres financiar și așteptări nerealiste în rândul publicului impresionabil.
Tinerii, în special, pot simți presiunea de a emula acest stil de viață, potențial ducând la decizii financiare proaste sau sentimente de inadecvare dacă nu își pot permite experiențe similare. Acest lucru este deosebit de îngrijorător într-o țară ca România, unde disparitățile economice sunt deja semnificative.
Mai mult, concentrarea pe carnea de vită importată, aparent de lux, ar putea potențial submina producătorii locali de alimente și bucătăria tradițională românească. În loc să prezinte aromele și felurile de mâncare unice pe care și România le are de oferit, pentru o abordare echilibrată, vlogul lui Matei prezintă o viziune îngustă a ceea ce constituie “mâncare bună”.
Există și aspectul de mediu de luat în considerare. Amprenta de carbon a importului de carne de vită este substanțială. Prin promovarea acestor practici fără nicio discuție despre sustenabilitate sau impact asupra mediului, vlogul lui aprobă tacit modele de consum nesustenabile.
Rețeta pentru vizualizări
Controversa și excesul pot fi folosite pentru a atrage vizualizări, asta e clar. Titlul însuși, cu promisiunea sa de “prețuri colosale”, este conceput pentru a provoca curiozitate și, potențial, indignare. Această abordare a creării de conținut prioritizează valoarea de șoc în detrimentul informațiilor substanțiale.
Reminderele frecvente ale vlogger-ului despre prețurile ridicate și atitudinea sa relaxată față de cheltuirea unor sume mari pe mese individuale servesc ca o formă de laudă mascată care este probabil să provoace reacții puternice din partea audienței. Fie că aceste reacții sunt invidie aspirațională sau indignare critică, toate se traduc în engagement - moneda economiei influencerilor.
Puținele calități de apreciat
În interesul corectitudinii, merită să recunoaștem puținele aspecte pozitive ale vlogului lui Matei Teodoru. Entuziasmul său, deși adesea direcționat greșit, este autentic și poate fi contagios. Există momente când descrierile sale transmit o apreciere sinceră și autentică. Dar asta găsim la toți influencerii aspiranți, oricât ai vrea să pari, mai ai scăpări involuntare către ceea ce ești.
Vlogul oferă într-adevăr o privire asupra ambianței și serviciului din aceste localuri, ceea ce unii spectatori ar putea găsi valoros. În cele din urmă, putem aprecia un mic grad de aventură culinară care ar putea fi dezvoltat în conținut adevărat pe viitor.
Concentrarea vlogului pe prețuri extreme și experiențe culinare “de lux”” pare deosebit de nepotrivită în climatul economic actual. Mai degrabă decât să reducă decalajele sau să ofere conținut aspirațional dar realizabil, acesta lărgește prăpastia dintre românul mediu și lumea gastronomiei de lux.
