Povestea satelor dispărute cu Marian Borcea
De la ferestre sparte și case năpădite de verdeață la poveștile despre bătrânii rămași singuri, vlogul lui Marian Borcea reușește să redea atmosfera și melancolia locurilor ce-au rămas fără viață. Ne aflăm într-o lume uitată, pe care Borcea o aduce în fața publicului cu un amestec de ironie și tristețe, ridicând întrebări legate de soarta acestor sate și de ce-ar putea oferi ele turiștilor. “Și-au ABANDONAT CASELE și au PĂRĂSIT SATUL, aici nu mai TRĂIEȘTE NIMENI, toți s-au DUS”, acesta este titlul vlogului care ne poartă într-un tur al satelor părăsite din județul Buzău, unde doar liniștea și ruinele mai păstrează amintirea unei comunități dispărute.
Satul care te face să privesti altfel pustietatea
În primele minute ale vlogului, Marian Borcea pășește cu precauție prin Valea Roatei, un sat ce pare desprins dintr-un film post-apocaliptic. Printre case abandonate și drumuri înierbate, el găsește urmele unei comunități care a dispărut rapid, lăsând în urmă obiecte de zi cu zi: o sobă, câteva căni prăfuite și haine abandonate. “Sobă veche, farfurii pe jos… să spunem că locul a fost locuit recent? Să fim serioși, toate astea-s doar relicve”, glumește el ironic, în timp ce trece dintr-o cameră în alta.
Marian își menține un ton ușor de citit, dar accentuează inevitabilul: casele au fost abandonate pentru că oamenii și-au pierdut interesul pentru viața rurală, iar lipsa unor servicii de bază, cum ar fi apa potabilă, a făcut traiul imposibil. Pentru cei cu imaginație, locul e un portal spre trecut, dar pentru oricine altcineva, este doar un semnal al realităților dure din România rurală.
Satul “bijuterie” care a rămas doar pe hartă
După ce explorează Valea Roatei, Marian ne duce în satul Punga. Aici, peisajul este și mai impresionant, cu păduri dese și munți care domină orizontul, dar casele par și mai triste, multe din ele doar scheletele unor locuințe de odinioară. În contrast cu natura vibrantă din jur, satul Punga e o mărturie mută a izolării și depopulării. Borcea observă, ironic: “Un sat mai frumos nu găsești… doar că nu trăiește nimeni aici”. De la un pat vechi și o sobă veche la un televizor abandonat, fiecare obiect spune o poveste despre oamenii care cândva numeau acest loc “acasă”.
În mijlocul explorării, Marian are un moment de umor negru când se sperie de “un om agățat de tavan”, doar pentru a realiza că sunt doar niște pantaloni. Așa cum el subliniază, pentru cei dispuși să vadă, locul are un farmec aparte. Și totuși, accesibilitatea dificilă, lipsa curentului și a semnalului mobil fac ca aceste frumuseți naturale să fie o alegere mai puțin atrăgătoare pentru majoritatea oamenilor.
O decizie greu de evitat
Vlogul adresează una dintre cele mai triste realități ale ruralului românesc: bătrânii care au mai rămas fie au murit, fie s-au mutat în orașe. Marian nu evită aspectele crunte, povestind cum multe case au fost “vizitate” de hoți sau de turiști curioși, care lasă mai mult dezordine decât amintiri. Pe de o parte, e o tragedie că tradițiile și micile meșteșuguri, care au definit acești oameni, sunt lăsate să moară. Pe de altă parte, Marian subliniază cum lipsa resurselor îi obligă pe localnici să se mute, făcând imposibilă reînvierea acestor locuri.
Explorând în continuare, Marian dă de fântâni vechi, majoritatea secate, și de case care au rămas doar “căsuțe bântuite” în memoriile celor care le-au cunoscut cândva. E un contrast amar între frumusețea sălbatică a locurilor și lipsa de speranță a celor care le-au părăsit.
Aventură prin timp sau vânătoare de fantome?
Este Marian Borcea un simplu călător în timp sau un explorator al tragediilor personale? Printre casele părăsite din Valea Roatei și satul Punga, el nu caută doar ruine, ci un sens, o concluzie la povestea acestor oameni care au plecat. “E greu să nu simți ceva când vezi scrisori vechi, haine abandonate și mă gândesc: unde or fi oamenii care le-au lăsat aici?”, spune el în stilul lui familiar, dar direct.
Pe măsură ce se apropie de final, Borcea sugerează că aceste locuri ar putea avea un potențial turistic, dar nu își face iluzii. E un tur al ruinei, al melancoliei și al imposibilității de a întoarce timpul. În ultimul comentariu, el adaugă, ușor sarcastic: “Dacă vrei să te deconectezi, să știi că aici chiar nu ai semnal… perfect, nu?”.
Ce rămâne după abandon
Marian Borcea nu doar vizitează aceste sate abandonate, ci și ridică o întrebare incomodă: ce rămâne, de fapt, din viața unui loc după ce toți au plecat? Pentru mulți, ruinele sunt simple amintiri tăcute, dar pentru alții, ele sunt martori vii ai unor vremuri mai fericite și ale unor generații care au dus pe umeri tradițiile comunității. Prin lentila sa, Marian surprinde nu doar obiecte uitate, ci și fragmente de viață, scrisori, mobilă veche, fotografii, fiecare spunând povestea unor oameni care au ales sau au fost forțați să părăsească totul în urmă.
Aceste ruine, pe cât de fascinante pentru cei care le vizitează, au și o latură crudă, amintindu-ne de cum oamenii au fost nevoiți să își caute alt destin. O fântână secată, o sobă rece sau o fereastră spartă nu sunt doar simboluri ale trecerii timpului, ci și un strigăt tăcut al unor locuri care, odată, erau pline de viață. În cele din urmă, fiecare astfel de casă părăsită este un testament al decăderii, dar și un spațiu care, prin ochii lui Marian, ar putea poate, cândva, să își recapete spiritul pierdut.
