Indianca de 22 de ani - o lecție despre obiectivizarea femeilor și exploatarea sărăciei cu Cătălin Stănciulescu
Nu este vorba despre o poveste autentică și emoționantă într-o întâlnire interculturală, nu. Cătălin Stănciulescu ne arată cum a perfecționat arta exploatării platformelor de dating pentru a genera conținut ieftin și superficial. Titlul “Indianca de 22 de ani, ce mi-a plăcut la ea?” promite o experiență personală, dar, în realitate, avem de-a face cu o altă demonstrație a dorinței de a acumula vizualizări pe baza senzaționalismului folosind vulnerabilitatea socială a zonei în care se află.
Aplicațiile pentru dating, locul de joacă al exploatării
Poate că e nevoie de un Justițiar de Berceni și în sfera asta, chiar dacă la alt nivel. Vlogul este deschis povestindu-ne cum și-a întâlnit “indianca de 22 de ani” pe Bumble, o platformă de dating “mai curată decât Tinder”. Ceea ce ar putea fi o experiență umană autentică este imediat transformat într-un scenariu de conținut. “Am ieșit cu gagica asta super drăguță… ne-am dat match pe Bumble… am mers să facem un vlog împreună”, povestește el. Acesta este momentul în care realizezi că, pentru Cătălin, femeile din viața lui nu sunt altceva decât subiect de conținut, recrutate prin aplicații de dating pentru fie a umple minutele unui vlog, fie a merge mai departe pe o platformă albastră.
Ce este șocant în această poveste nu este atât ideea de a întâlni oameni noi prin platforme online, ci modul în care femeile sunt obiectivizate pentru divertisment în vlogurile lui. Întâlnirea nu este despre cine este ea ca persoană, ci despre ce poate “face” pentru vlogul lui. Practic, Stănciulescu folosește platformele de dating ca pe o piață deschisă unde poate “închiria” temporar persoane pentru a genera conținut.
Femeia - un pretext pentru “conținut”
Odată ce Cătălin ne introduce în povestea “romantică” cu indianca de 22 de ani, tot ce aflăm despre ea este redus la câteva adjective superficiale: “super drăguță”, “înaltă”, “simpatică”. Dar unde este persoana reală din spatele acestor descrieri? “Vlogul o să fie despre întâlnirea noastră”, spune el, în speranța vădită că poate “iese ceva mișto”.
Pentru Stănciulescu, interacțiunile umane devin mereu doar oportunități de a aduna vizualizări și a monetiza cât mai mult prin exploatarea curiozității audienței sale și a limitei decenței când e vorba de interacțiunile cu femei din țările foarte sărace îndeosebi, iar această întâlnire nu este diferită. După ce s-au plimbat prin oraș și au vizitat un templu, vlogul se încheie cu un gest clasic al “generozității” tipice lui Cătălin: i-a dat niște bani tinerei, un act menit probabil să încheie povestea pe o notă “emoțională”, dar să și normalizeze în subtext o practică evidentă și defăimătoare. Acest final nu face decât să sublinieze că întreaga experiență a fost un simplu schimb de bunuri – ea îi oferă conținut, iar el îi dă bani. Dar conținutul, la o privire obiectivă, este complet inutil, fabricat și, pe alocuri, iritant cu stereotipurile prezentate.
Exploatarea culturală
Modul în care Cătălin folosește această tânără indiancă pentru a-și umple vlogul nu este doar superficial, ci și lipsit de orice respect față de cultura locală. Ceea ce ar fi putut fi o oportunitate de a explora India prin ochii unei localnice dintr-un segment de vârstă al ceea ce ar reprezenta viitorul societății indiene devine o simplă escapadă în care Stănciulescu ne spune, printre altele, cum “a fost la templu” și cum au existat “pietre pe care trebuia să calce”. Această relatare arată clar că interesul a fost de a bifa o serie de acțiuni intitulate experiențe locale pentru a păstra iluzia unei incursiuni cum se face într-un vlog de călătorie, nicidecum să înțeleagă și să împărtășească cu adevărat cultura în care se află sau vreo experiență personală.
India este cunoscută pentru profunzimea tradițiilor și bogăția spirituală, dar pentru Cătălin totul este redus la o serie de elemente decorative pe care le menționează în treacăt, fără context. Faptul că utilizează femeile pe care le întâlnește doar pentru a le introduce în conținutul său, fără a le oferi niciun fel de profunzime umană, este un alt indiciu al modului în care Cătălin reiterează incapacitatea de a fi responsabil sau măcar decent cu semenii săi atât timp cât nu există o motivație financiară sau care să se soldeze cu beneficii în popularitatea proprie.
Abuzul de superficialitate
Pe lângă faptul că folosește aplicațiile de dating pentru a “recruta” personaje pentru vlogurile sale, Cătălin pare să aibă o obsesie pentru a se poziționa drept un aventurier modern care explorează lumea și “exploatează” oportunități culturale. Dar tot ce vedem mereu sunt povești goale, lipsite de un minim de potențialitate și, mai important, de respect față de oamenii cu care interacționează. Dar dacă alege să-și arate bunătatea, nu este prin a empatiza, ci prin a le oferi bani înspre a-și spori imaginea de binefăcător. Ce ușor e să arunci cu mărunțiș și să te declari binefăcător, dar e mărunțișul audienței oricum, nu e ca și cum ar da ceva din buzunar… să faci “bine” cu banii altora și să-ți arogi meritele este poziția cea mai ingrată în care se poate așeza un individ în această lume.
Cătălin ne povestește despre întâlnirea cu această tânără ca și cum ar fi o simplă călătorie printr-un oraș necunoscut. Nevoia lui constantă de a sublinia că femeile îl plac pentru că “face YouTube” nu doar că demonstrează o lipsă totală de minimă decență, dar arată și că orice interacțiune este transformată într-o ocazie de a-și hrăni ego-ul. “Când aud de YouTube, toți înnebunesc”, ne spune el. Aceasta nu este doar narcisism, ci o dovadă clară că orice întâlnire este văzută prin prisma a ceea ce poate obține din ea – conținut pentru monetizare și validare pentru hrănirea unui ego supradimensionat artificial.
Mult mai mult decât un clickbait, dar nu în sensul bun
Cătălin Stănciulescu a reușit din nou o potențială experiență din care să experimenteze decența într-o poveste despre infatuare și posibil abuz. Exploatarea aplicațiilor de dating pentru a genera conținut ieftin nu este doar la limita moralității, ci și repede plictisitoare. Publicul care se aștepta să vadă o poveste autentică despre o întâlnire în India a fost din nou păcălit.
Trăim într-o lume în care vloggingul ar putea reconfirma necesitatea diversității culturale, a toleranței, suportului reciproc și a interacțiunilor umane autentice, dar Cătălin preferă să rămână blocat în superficialitate, utilizând oamenii ca accesorii temporare pentru conținut. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum va fi mijlocită, deși umblă vorba pe Reddit ca-n jocurile cu GTA termenul traficată, și Valentina, despre care s-a scris și anterior.
