GoRider și războiul fără sfârșit cu bombardierii nesimțiți de pe pistele de biciclete din București
Într-o demonstrație de incompetență rutieră și tupeu fără margini, GoRider ne prezintă încă un vlog din seria “cum să enervezi un biciclist în București”. Cu camera montată pe cască și dorința de a face dreptate, el ne prezintă o colecție impresionantă de șoferi care tratează pistele pentru biciclete ca pe propriul lor loc de parcare sau bandă preferențială, demonstrând că în București regulile de circulație sunt mai degrabă sugestii decât obligații. Între claxoane nervoase și gesturi obscene, asistăm la un festival al nesimțirii rutiere care ar face și un instructor auto să-și schimbe meseria.
GoRider ne oferă un spectacol dezolant al comportamentului în trafic. De la șoferi de taxi care staționează după bunul plac, până la conducători auto care folosesc pista de biciclete ca scurtătură, totul este filmat și comentat cu o doză sănătoasă de indignare și frustrare justificată. Parcă într-un carnaval al absurdului, fiecare șofer pare să concureze pentru titlul de “cel mai creativ încălcător al regulilor de circulație”.
Șoferii nesimțiți și pistele imaginare
Parcă într-un concurs al absurdului, șoferii bucureșteni demonstrează o creativitate remarcabilă în a găsi modalități de a încălca regulile. De la “doar cinci minute”, până la “dar n-am văzut indicatorul”, scuzele curg într-un șuvoi neîntrerupt, în timp ce pistele pentru biciclete devin parcări improvizate sau benzi suplimentare pentru mașini. Fiecare metru pătrat de pistă pentru biciclete pare să fie văzut ca o invitație deschisă pentru parcare, oprire sau manevre demne de cascadorii profesioniste.
Cu o aroganță specifică, unii șoferi nu doar că încalcă regulile, dar au și tupeul să se enerveze când sunt confruntați. “E pistă pentru biciclete” devine aparent o frază în limba extraterestră pentru mulți dintre ei, care privesc aceste spații dedicate ca pe niște simple sugestii de design urban. Atitudinea lor sfidătoare ar putea fi studiată ca exemplu perfect de “cum să nu te comporți în trafic” la orice școală de șoferi.
Campionii incompetenței absolute
Interacțiunile cu Poliția Locală sunt la fel de productive precum încercarea de a preda fizică cuantică unui hamster. Cu toate sesizările făcute, prezența autorităților pare mai mult decorativă, iar intervențiile lor sunt la fel de eficiente precum o umbrela în deșert. Când în sfârșit apar, agenții par mai preocupați să-și justifice lipsa de acțiune decât să rezolve efectiv problemele semnalate.
Momentele în care agenții chiar apar sunt demne de un sitcom, unde procesul verbal pare mai greu de completat decât rezolvarea crizei energetice globale. Între timp, șoferii indisciplinați continuă să-și vadă liniștiți de treabă, știind că șansele să fie sancționați sunt mici. Polițiștii par să fi perfecționat arta de a privi în altă parte exact când se petrec încălcările cele mai flagrante.
Conflicte și scandal
Tensiunea din trafic atinge cote alarmante când bicicliștii îndrăznesc să-și revendice drepturile legale. Șoferii, surprinși că cineva are curajul să le atragă atenția, reacționează cu un amestec toxic de indignare și agresivitate, de parcă li s-ar fi cerut să-și vândă mașina pentru a salva planeta. Unii par să considere că plătitul taxelor le oferă dreptul divin de a parca oriunde doresc, inclusiv pe trecerile de pietoni sau pistele pentru biciclete.
Dialogurile rezultate sunt demne de o antologie a absurdului urban, cu replici memorabile precum “e pistă pentru biciclete” fiind întâmpinate cu priviri goale și negări vehemente ale realității evidente. Este ca și cum ai încerca să explici conceptul de gravitație unui pește de acvariu. Confruntările verbale escaladează rapid, transformând străzile Bucureștiului într-un teatru al absurdului unde logica și bunul simț sunt doar spectatori neputincioși.
Educație rutieră precară
În timp ce unii șoferi par să fi obținut permisul de conducere la tombolă, alții demonstrează că ignoranța poate fi ridicată la rang de artă. Explicațiile calm oferite de bicicliști sunt tratate cu aceeași atenție pe care o acordă un adolescent sfaturilor părintești despre importanța temelor. Fiecare încercare de dialog constructiv se lovește de un zid de indiferență și aroganță mai solid decât betonul folosit la construcția metroului.
Speranța că situația se va îmbunătăți pare la fel de realistă precum așteptarea ca toți politicienii să devină brusc cinstiți. În ciuda eforturilor de educare și conștientizare, mulți șoferi continuă să trateze regulile de circulație ca pe un meniu de restaurant din care pot alege ce le place. Educația rutieră pare să fi rămas blocată undeva între “las-o că merge și așa” și “știu eu mai bine”.
Moștenirea toxică a Bucureștiului
GoRider continuă să documenteze această comedie neagră a traficului bucureștean, demonstrând că drumul spre civilizație este pavat cu amenzi nedate și reguli ignorate. Fiecare vlog nou devine o mărturie a faptului că în București, dreptul la pistă pentru biciclete este mai degrabă o sugestie politicoasă decât o regulă respectată. Situația pare să se înrăutățească proporțional cu numărul de mașini care invadează orașul.
În final, rămânem cu imaginea unui oraș în care regulile sunt tratate ca recomandări opționale, iar respectul reciproc în trafic pare la fel de rar precum un unicorn în Parlamentul României. Până la următorul vlog, putem doar să sperăm că măcar câțiva șoferi vor realiza că pistele pentru biciclete nu sunt extensii ale parcării personale. Dar având în vedere “progresul” observat până acum, s-ar putea să avem mai mult succes încercând să învățăm pisicile să latre.
