Faiăr ne spune de ce a refuzat invitația lui Crin Antonescu la podcast
Într-o lume în care politicienii fug de jurnaliști ca dracul de tămâie, Faiăr vine cu o analiză acidă și amuzantă despre noua modă a demnitarilor de a-și spăla imaginea la podcasturi. Cu umorul său caracteristic, creatorul de conținut explică de ce a refuzat categoric invitația lui Crin Antonescu la podcast, oferind o lecție de integritate într-un peisaj media dominat de lingușeli și întrebări de tip “care e culoarea dumneavoastră preferată, domnule ministru?”.
În videoclip, Faiăr nu se limitează doar la a povesti despre invitația primită, ci deconstruiește întregul fenomen toxic al politicienilor care evită confruntările cu jurnaliștii profesioniști. De la thumbnail-ul “monumental” al podcastului lui Antonescu, care arată “ca un afiș de campanie electorală de la comună”, până la dezvăluirea sumelor exorbitante plătite pentru apariții TV, Silviu oferă o radiografie necruțătoare a relației dintre politicieni și media din România.
Podcastul lui Crin și estetica penibilă
Faiăr începe prin a descrie cu sarcasm maxim thumbnail-ul podcastului lui Crin Antonescu, pe care îl caracterizează drept “absolutamente monumental”. Cu un ochi critic pentru detalii, el remarcă cum fostul politician liberal apare în prim-plan, în timp ce invitatul său, Smenaru, este “înghesuit într-un colț, pixelat, cu contrastul belit pe față”. Comparația cu afișele electorale de la comune, unde primarul PSD îl bagă forțat pe viceprimar în cadru, este savuroasă și perfect ilustrativă.
Decorul studioului nu scapă nici el de analiza neiertătoare: “Ce-i asta, boss? Ce-i lumina asta aici? Ce-s plantele astea după care n-ați dat jos etichetele? Ce-i tabloul ăsta cu ‘Podcastul lui Crin’ în paspartu?” Observațiile despre fondul de ten excesiv aplicat pe fața lui Antonescu completează tabloul unui efort disperat de a părea relevant într-o eră în care politicianul nu mai este de mult timp în centrul atenției.
De ce a refuzat invitația
Faiăr explică fără ocolișuri motivul pentru care a refuzat invitația: “Părerea mea proprie și personală este că toți politicienii s-au obișnuit să nu mai vorbească cu jurnaliști, mai ales cu jurnaliști care sunt incomozi și care nu sunt pe ștatele de plată ale partidului”. El consideră că politicienii și-au făcut un obicei “absolutamente toxic” din a fenta jurnaliștii cu întrebări relevante pentru interesul public, preferând podcasturile unde, “pentru suma corectă”, primesc întrebări de genul “Domnule Ciucă, cum vă place să faceți pluta?”.
Cu o sinceritate dezarmantă, el recunoaște propriile limite: “Eu personal n-o să fiu niciodată destul de pregătit, destul de la curent, destul de instruit pentru a intervieva pe bune un politician”. El subliniază că, indiferent de pregătirea sa, un politician este “învățat din pruncie să fenteze întrebări incomode”, motiv pentru care refuză să participe la ceea ce numește “genul ăsta de lingeri în cur”.
Fenomenul toxic al podcasturilor cu politicieni
Pentru a-și susține argumentele, Faiăr aduce în discuție mai multe exemple de creatori de conținut care au găzduit politicieni în podcasturile lor. El menționează cazul lui George Buhnici, care a realizat “30 de podcasturi cu profesorul Bortsun, cel care i-a înființat partidul lui Mircea Geoană”, plus “patru podcasturi cu Mircea Geoană” și altele cu diverși politicieni, fără a adresa întrebări incomode.
Silviu continuă cu alte exemple: Țibulcă, care după două podcasturi cu Mircea Geoană “a putut fi văzut printre susținătorii lui Geoană la emisiunea de la Antena 3”; Codin Maticiuc, care a făcut podcasturi cu numeroși politicieni, fără nicio întrebare incomodă; și Mihai Morar, care, după ce “s-a bătut cu pumnii în piept că va refuza politicieni la podcast”, a realizat totuși un episod cu Crin Antonescu, punându-i întrebări de tip “Care e cea mai mare frică pe care n-ați mărturisit-o vreodată public?”.
Perspectiva jurnaliștilor profesioniști
Pentru a oferi o imagine completă, Faiăr prezintă și opiniile unor jurnaliști profesioniști despre acest fenomen. Emilia Șercan, jurnalistă la PressOne, explică diferența dintre “interesul public” (ceea ce e relevant pentru oameni și îi afectează) și “interesul publicului” (ceea ce publicul vrea să afle, dar nu îl afectează în mod real).
Iulia Roșu de la Snoop subliniază că “politicienii contribuie din plin în accentuarea confuziei dintre jurnalism și influencer”, în timp ce Otilia Biro de la Context.ro dezvăluie că “interviurile cu candidații de la posturile TV erau trucate” încă din 2008, când “puteai să apari la un show TV cu 5000 sau 20000 € fără 1 RON în buzunar”.
Consecințele pentru democrație
Faiăr concluzionează că această practică este dăunătoare pentru democrație, deoarece politicienii evită să răspundă la întrebări relevante pentru cetățeni. El sugerează că o invitație corectă ar suna astfel: “Dați niște bani la niște jurnaliști independenți, faceți un format prin rotație cu mai mulți jurnaliști, în care să existe niște jurnaliști acolo”.
Laurențiu Ungureanu de la HotNews oferă o perspectivă nuanțată, sugerând că “publicul are de câștigat atunci când politicienii fac rând la podcasturi și la influenceri”, deoarece aceasta este “mediul în care putem vedea cât de bine reușesc oamenii ăștia să joace rolul pe care își închipuie că trebuie să-l joace”. Cu toate acestea, el recunoaște că este “mai trist nu când creatorii de conținut trec drept jurnaliști, ci când jurnaliștii vor să devină influenceri”.
