Depresia, destinația favorită a lui Ionuț Lenghel
Vlogul lui Ionuț Lenghel, Imi Place Sa Mananc, intitulat “AM MANCAT LA CELE MAI PROASTE RESTAURANTE DIN ORAS (LJUBLJANA, SLOVENIA)” te face să te întrebi de ce călătorește dacă fiecare experiență se reduce la o lamentare plictisită. Ceea ce ar trebui să fie o explorare culinară captivantă este de fapt o listă nesfârșită de plângeri – despre restaurante, străzi, prețuri, taxiuri, și chiar… țânțari.
De la primele secvențe, Lenghel oferă o “descriere” a orașului Zagreb, unde menționează ironic că “partea bună aici e că nu mi-a intrat nisip în adidași aproape deloc”. O observație inutilă, dar emblematică pentru tonul său general. Ajuns la Ljubljana, continuă cu aceeași atitudine sceptică, observând că “e și mai frig decât în Zagreb”. Un detaliu care, din nou, nu are altă semnificație decât să alimenteze atmosfera de nemulțumire.
Lipsa de entuziasm culinar devine evidentă când Ionuț descrie o pizza Margherita cumpărată din gară, apoi menționează că “cam așa arată gara” – fără o descriere reală, fără context, doar o mențiune plictisită a împrejurimilor. Experiențele sale la restaurante sunt povestite într-o notă la fel de lipsită de viață, încât parcă trăiești o frustrare indirectă: la restaurantul Baltazar, se plânge de timpul de așteptare și descrie meniul ca fiind “mediocru rău”. Critica rămâne, însă, vagă. Tot ce aflăm este că a fost “nașpa”, “nu avea gust” sau “cam dulce oleacă”. Fără alte detalii sau observații concrete care să dea sens acestei insatisfacții, opinia devine redundantă și plictisitoare. Doar bătaie de joc… față de el însuși.
Într-o scenă din vlog, se plânge de faptul că i-a fost adusă comanda prea repede, fără să realizeze ironia. Comentariul său că “e imposibil să vină atât de repede” reflectă o tendință de a transforma orice experiență într-o ocazie de nemulțumire. Chiar și desertul sloven, pe care îl descrie ca fiind “interesant”, este criticat subtil, doar pentru că include mere. O experiență culinară ar trebui să fie despre a descoperi noi arome și texturi, dar pentru Lenghel orice gust pare doar o altă povară de suportat.
Comentariile despre orașul Ljubljana sunt și ele departe de a inspira interes: “Clădirile nu-s impresionante, dar orașul e drăguț”. Cuvintele par alese cu economie, iar tonul se îndepărtează de orice entuziasm autentic pentru locurile pe care le vizitează. Plimbarea prin centrul orașului devine prilej pentru observații neutre și chiar disprețuitoare, descriind atmosfera drept “genul meu de oraș mai liniștit” – o frază care, însă, nu surprinde niciun element al locului, ci doar alimentează plictisul deja instalat în narațiunea sa.
O notă de ironie amară este atinsă în finalul călătoriei, când Lenghel ajunge la concluzia că șaorma din București îi oferă mai multă satisfacție decât tot ce a întâlnit în Slovenia. “Shaorma la mine cred că e în top cinci feluri de mâncare,” spune, lăsând să se înțeleagă că experiențele sale de călătorie nu i-au oferit nimic mai interesant. Această afirmație sugerează că vlogul lui se reduce la o căutare de consolare într-o rutină familiară, lipsită de surprize.
Concluzia este că Lenghel pare să fie captiv într-o buclă a insatisfacției, călătorind dintr-un loc în altul doar pentru a-și confirma ipoteza că nimic nu-l va putea mulțumi. Aceasta este, poate, cea mai mare ironie a canalului său “Îmi Place Să Mănânc”.
