Cristi și Ralu sfidează pericolele altitudinii în Tibet și ajung la capătul puterilor
Știți momentele alea când te uiți la ceva și îți vine să strigi la ecran “Nu face asta!”? Exact asta am simțit urmărind ultima aventură a lui Cristi și Ralu în Tibet. Cu o pregătire fizică precară și o doză considerabilă de naivitate, cei doi s-au avântat spre altitudini de 5000 de metri, ignorând complet riscurile unei astfel de expediții.
În timp ce peisajele sunt într-adevăr spectaculoase, este evident că nu și-au făcut temele înainte de plecare. Se plâng constant de lipsa oxigenului și probleme respiratorii, deși aceste efecte sunt binecunoscute și ar fi putut fi atenuate printr-o aclimatizare corespunzătoare. Dar nu, ei au ales să se aventureze direct la altitudini extreme.
Interacțiunile cu localnicii sunt superficiale și turistice. În loc să exploreze cu adevărat cultura tibetană, se mulțumesc să facă poze cu iaci și să se plângă de condițiile în care trăiesc oamenii. Este jignitor cum reduc experiența tibetană la niște cadre “instagramabile” și comentarii despre cât de “greu” le este lor.
La templul Pel, în loc să aprecieze spiritualitatea locului, sunt mai preocupați să se plângă de restricțiile de filmare. Pare că întreaga lor experiență este filtrată prin obiectivul camerei, pierzând esența reală a acestui loc sacru.
Problemele de sănătate care apar spre final erau perfect previzibile. Cristi dezvoltă febră și probleme respiratorii severe, demonstrând încă o dată cât de nepregătiți au fost pentru această aventură. Este iresponsabil să te expui la astfel de riscuri doar pentru câteva vizualizări în plus.
Dar ceea ce urmează să se întâmple în ultima lor zi în Tibet depășește orice așteptări. Cu febră 38 și simptome severe de rău de altitudine, decizia lor de a continua călătoria timp de 15 ore până la Chengdu demonstrează o inconștiență care te lasă fără cuvinte. Și totuși, acest final dramatic nu este nici pe departe cel mai șocant aspect al aventurii lor tibetane.
