Bogdan Ioan explorează o închisoare abandonată din România
Într-o nouă aventură plină de adrenalină și frică, Bogdan Ioan și prietenii săi, Mihai și Patrick, se avântă în explorarea unei închisori abandonate, supranumită odată “Bastilia României”. Acest complex închisorii, dat în folosință în jurul anului 1895, ascunde între zidurile sale povești întunecate și suferințe umane ce răzbat parcă și acum prin crăpăturile betoanelor deteriorate. De la bun început, atmosfera este tensionată, cu Bogdan recunoscând deschis că îi este frică, iar orice zgomot neașteptat îl face să tresară. Ceea ce urmează este o incursiune în istorie, dar și în fricile personale ale exploratorilor.
Penitenciarul are o structură complexă, fiind construit în formă de potcoavă cu trei corpuri principale, unele având lumină naturală, iar altele fiind destinate izolării totale. Zidurile groase de jumătate de metru, întărite cu piatră, și gardurile impunătoare de cinci metri înălțime, arată clar că acest loc a fost conceput să țină prizonierii în interior cu orice preț. Pereții ascund istorii sumbre, iar Bogdan menționează că acolo au fost închiși mulți lideri politici comuniști, inclusiv Nicolae Ceaușescu, despre care se spune că ar fi petrecut fie două luni, fie doi ani aici, în funcție de sursele consultate. Fiecare colț al clădirii pare să șoptească despre metodele de tortură și suferințele îndurate de cei încarcerați.
În timpul explorării, grupul descoperă diverse elemente care îi transpun în realitatea dură a vieții din penitenciar: celule minuscule pentru izolare, ferestre înguste sau inexistente, uși cu vizoare mici prin care gardienilor puteau supraveghea deținuții, și curți separate pentru diferite categorii de prizonieri. Structura deteriorată a clădirii devine ea însăși un pericol pentru exploratori, cu tavane care amenință să se prăbușească, podele instabile și scări parțial distruse. Mihai, cel mai curajos dintre ei, se aventurează pe scări pentru a vedea etajele superioare, în timp ce Bogdan preferă să rămână la distanță, recunoscând limitele propriului curaj.
Momentele de tensiune maximă apar când grupul descoperă posibile intrări spre catacombele de sub închisoare, zonă pe care decid să nu o exploreze, considerând-o prea periculoasă. Bogdan speculează că acolo probabil se petreceau cele mai grave acte de tortură, într-un spațiu izolat de unde țipetele victimelor nu puteau fi auzite. În mai multe rânduri, explorarea este întreruptă de zgomote neidentificate care provoacă panică în grup, fie că este vorba despre picături de apă căzând din tavan, vântul care suflă prin ferestrele sparte, sau sunete de animale din apropiere. Fiecare zgomot amplifică tensiunea și aduce în discuție poveștile despre sufletele celor torturați care ar putea încă bântui locul.
Spre finalul explorării, o întâmplare neașteptată transformă aventura într-o fugă disperată. Grupul zărește sau aude o persoană (care se dovedește ulterior a fi un localnic cu vitele sale) și, cuprinși de panică, aleargă pentru a părăsi incinta cât mai repede. Bogdan mărturisește că nu-și aduce aminte când a alergat ultima dată cu atâta intensitate, inima parcă oprindu-i-se în piept. După acest moment de adrenalină pură, ei trag concluzia că asemenea locuri sunt extrem de periculoase pentru explorare din cauza stării avansate de degradare și a riscurilor multiple: prăbușiri, cuie ruginite, și întâlniri neprevăzute.
Deși aventura s-a încheiat cu bine, energia apăsătoare a locului a lăsat o amprentă profundă asupra exploratorilor. Bogdan descrie sentimentul constant că cineva îi privește de la una dintre ferestrele superioare, iar întreaga clădire pare să emane durere și suferință acumulată de-a lungul deceniilor. Pereții groși de piatră, care odinioară au înăbușit strigătele celor torturați, par să păstreze încă ecourile trecutului. Explorarea acestui penitenciar abandonat nu a fost doar o incursiune într-un spațiu fizic degradat, ci și o călătorie în trecutul întunecat al unei Românii marcate de represiune și suferință umană. Iar întrebarea rămâne: ce alte secrete mai ascund zidurile acestei foste “Bastilia a României”?
