Bilet de Vacanță ne arată procesul tradițional de producere a aracului, țuica din Bali
Simți că știi totul despre Bali? Gândește-te din nou! În cel mai recent vlog al lui Dani și Daiana ne dezvăluie o față complet necunoscută a paradisului indonezian, ducându-ne în cel mai rural colț al insulei pentru a descoperi “aracul” - echivalentul țuicii românești, dar produs din palmier. Imaginează-ți un bărbat care se cațără fără niciun echipament de siguranță pe un palmier de 30 metri înălțime, totul pentru a recolta seva ce va deveni băutura tradițională care unește lumea materială cu cea spirituală. Procesul este la fel de uimitor pe cât este de periculos - dimineața se taie vârful florii de palmier, se atașează un recipient, iar seara se colectează seva care va fi pusă la fermentat timp de trei zile înainte de distilare.
Fermentarea sevei este un proces de o simplitate magică, îmbogățit de înțelepciunea generațiilor. Localnicii adaugă coajă afumată de cocos bătrân în amestec - un ingredient care nu doar că oferă aroma distinctă, similară whisky-ului maturat în butoaie de stejar, dar conține și drojdii și bacterii naturale esențiale pentru fermentare. După trei zile de transformare, “uacul” (cum numesc ei materia primă fermentată) este gata pentru a fi distilat într-un cazan tradițional, printr-un sistem artizanal similar celui folosit de bunicii noștri în România. Din 60 de litri de uac rezultă doar 10 litri de arac pur, cu o concentrație de 25% alcool - suficient de tare pentru a fi considerat o băutură puternică de localnici.
Dincolo de procesul fascinant de producție, realitatea economică a acestei îndeletniciri aruncă o umbră asupra paradisului turistic. Fermierii care își riscă viața cățărându-se pe palmieri primesc doar 60 de bani per palmier, reușind să urce în aproximativ 20 de copaci pe zi, ceea ce înseamnă un venit zilnic de doar 12 RON. Mai tragic, această muncă periculoasă și necalificată nu oferă nicio protecție socială - în caz de accident sau incapacitate, fermierul și familia sa sunt lăsați în voia sorții, copiii fiind adesea nevoiți să părăsească școala pentru a munci la oraș. Acest contrast dramatic între riscul enorm și recompensa mică ne face să privim paharul de arac cu alți ochi.
Aracul, această băutură care se vinde cu aproximativ 30 RON litrul, este mult mai mult decât un simplu distilat. În cultura balineză, fiecare picătură poartă o încărcătură spirituală profundă, fiind prezentă atât în ceremoniile religioase, cât și în viața de zi cu zi. Localnicii cred că această băutură facilitează conexiunea între tărâmul vizibil și cel invizibil, între material și spiritual. Ei nu beau doar pentru plăcere, ci și pentru a onora tradițiile ancestrale. Aracul poate fi consumat pur sau în diverse combinații, inclusiv un “șpriț” local preparat cu apă minerală - mult mai blând decât procentajul de 25% alcool ar sugera la prima vedere.
Cultura balineză împletește spiritualitatea în fiecare aspect al vieții cotidiene, de la construcția caselor, până la băuturile tradiționale. Cei doi ne povestesc cum orientarea caselor și templelor față de punctele cardinale are o importanță sacră - templele trebuie să fie întotdeauna orientate spre nord sau nord-est, casele spre sud, iar intrările spre est sau sud. Când spațiul este limitat și aceste reguli nu pot fi respectate, preotul este chemat să ofere soluții pentru menținerea echilibrului energetic. Aceeași importanță spirituală se regăsește și în ritualurile de incinerare, care necesită resurse financiare considerabile - similar cu sumele necesare pentru o nuntă.
Există o notă de magie în fiecare aspect al acestei experiențe balineze, de la bărbatul care pare să sfideze gravitația urcând cu viteza fulgerului pe palmieri înalți, până la transformarea sevei dulci în băutura care leagă lumile. Pe măsură ce Dani și Daiana gustă aracul și simt cum acesta începe încet-încet să-și facă efectul, deși are doar 25% alcool, nu poți să nu te întrebi ce alte secrete străvechi ascunde această insulă dincolo de plajele sale paradisiace și templele turistice. Și poate cea mai mare magie dintre toate este felul în care localnicii transformă pericolul zilnic într-o conexiune cu divinul, iar munca grea într-o tradiție ce transcende generațiile.
