Alexandru Zlavog și Andreea Bragă - Feminism de fațadă ca sursă de venit via Centrul Filia?
Într-o lume în care discuțiile despre feminism și egalitate de gen ar trebui să fie profunde și bine informate, Alexandru Zlavog reușește să fie exact opusul, deși se proclamă cel mai mare militant al acestei mișcări. O conversație plină de clișee, incoerențe și o abordare superficială care face mai mult rău decât bine cauzei pe care pretinde că o susține. Dacă acesta este nivelul discuțiilor despre feminism în mediul online românesc, atunci avem o problemă serioasă. Totul se rezumă subtil la apărarea patriarhatului sub masca feminismului.
Zlavog pare să joace rolul unui aliat al feminismului, dar în realitate pare că nu face decât să perpetueze aceleași structuri patriarhale pe care pretinde că le combate. Cu un ton când plat, când agresiv, dar complet lipsit de substanță, el navighează prin discuții fără a aduce vreo contribuție semnificativă în discuția cu Andreea Bragă.
“Mi se pare că în vremurile noastre cred că e foarte ok ca bărbați să fim puternici și să ne dorim să fim puternici, dar cred că ne-am canaliza mult mai bine puterea asta dacă am direcționa-o înspre a ajuta oameni care au nevoie de ajutor practic.”
O afirmație care sună bine la suprafață, dar care în esență nu face decât să reconfirme ideea că bărbații sunt cei care dețin puterea și că femeile au nevoie de ajutorul lor. Este aceasta o abordare feministă sau doar o altă modalitate de a menține status quo-ul?
ONG-urile, centrele non-profit și realitatea intereselor financiare
Invitata, Andreea Bragă, reprezentantă a centrului Filia, vorbește despre violența sexuală și necesitatea schimbărilor legislative. Cu toate acestea, nu menționează nimic despre sumele uriașe care circulă în astfel de organizații și despre cum menținerea problemelor este, de fapt, sursa lor de finanțare.
“Noi milităm pentru asta la centrul Filia și în rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.”
Frumos spus, dar unde sunt rezultatele concrete? Dacă problemele s-ar rezolva, ar mai avea aceste organizații motive să existe și să primească donații sau fonduri generoase? O întrebare incomodă pe care nici gazda, nici invitata nu par dispuși să o abordeze.
Discuția este presărată cu afirmații incoerente și lipsite de substanță, ceea ce arată o lipsă de pregătire și o înțelegere superficială a subiectului.
“Eu am întotdeauna, na, cumva gândurile astea când vine vorba de judecarea cazurilor de viol, pentru că întotdeauna există această problemă, eu și de aia vreau să adresez chestia asta, pentru că mi se pare important.”
O înșiruire de cuvinte care nu duc nicăieri și care nu aduc nicio clarificare asupra subiectului discutat. Dacă acesta este nivelul de analiză pe care îl oferă gazda, nu este de mirare că discuția rămâne la un nivel superficial.
Un dialog steril care nu contribuie decât la adâncirea problemelor
O conversație care pretinde să educe despre feminism, dar care nu face decât să reconfirme stereotipuri și să mențină structurile pe care ar trebui să le combată. Atât gazda, cu atitudinea sa plată și lipsită de profunzime, cât și invitata, care evită să abordeze aspectele esențiale legate de interesele financiare ale acestor organizații, contribuie la un dialog steril și inutil.
Punctual
Discuția începe cu o întrebare despre expertiza Andreei Bragă în violența sexuală, subliniind că nivelul de conștientizare este în creștere în România. Cu toate acestea, el reușește să aducă în discuție aspecte esențiale precum definițiile legale ale violenței sexuale și consimțământului, care sunt critice pentru înțelegerea și combaterea acestor probleme.
“Expertiza ta chestia asta cu violența sexuală pentru că mi se pare că trecem acuma într-o perioadă în care nivelul de conștientizare e din ce în ce mai ridicat cel puțin la noi în România.”
Această introducere ar fi putut fi un punct de plecare pentru o discuție profundă despre cum sunt definite și tratate cazurile de violență sexuală în România. În schimb, discuția rămâne la un nivel superficial, fără a aborda problemele legislative și culturale care perpetuează violența sexuală.
Se menționează că violența sexuală este un termen umbrelă care include multe forme de violență, dar nu reușește să detalieze aceste forme și să explice de ce este important să avem definiții clare și moderne în legislație.
“Violența sexuală se referă la o situație în care agresorului i se creează plăcere împotriva voinței persoanei din fața sa.”
Această definiție largă nu ajută la clarificarea subiectului și lasă multe întrebări fără răspuns. De exemplu, ce înseamnă consimțământul și cum ar trebui să fie definit în legislație? De ce este important să includem consimțământul în definiția violului, dar mai ales cum exploatarea unei astfel de clauze devine o oportunitate contrară intenției?
Se aduce în discuție problema probelor în cazurile de viol, dar nu reușește să ofere soluții sau să discute despre importanța educației și conștientizării publicului cu privire la aceste aspecte.
“Întotdeauna există problema de domnule Cum dovedești pentru că suntem în instanță ne bazăm aici pe de a dovedi lucrurile fără nicio urmă de îndoială și în condițiile în care nu i așa ai doar cuvântul cuiva împotriva cuvântului altcuiva.”
Aceasta este o problemă reală, dar discuția nu merge mai departe pentru a explora soluții, cum ar fi îmbunătățirea procedurilor de colectare a probelor sau educarea publicului despre importanța raportării rapide a incidentelor de violență sexuală.
Conversația, în loc să ofere o analiză profundă și bine informată a problemelor legate de feminism și violență sexuală, se limitează la clișee și afirmații vagi care nu aduc nicio valoare reală, ci evidențiază probleme pentru a-și justifica existența și argumenta pe viitor de ce este nevoie de banii celor care donează sau chiar fonduri bugetare, dar fără să rezolve realmente problema la nivel sistemic pentru că și-ar reduce rolul în societate, așadar veniturile.
Atât Alexandru Zlăvog, cât și Andreea Bragă, ne-au perindat prin discuții sterile accentuând pe alocuri un impact emoțional care perpetuează, de fapt, necesitatea status quo-ul pentru a nu pierde beneficiile financiare nerostite.
