Adela Pârvu explorează visul italian al grădinilor de la Banpotoc, Hunedoara
Cine spune că România nu are locuri capabile să concureze cu splendoarea Toscanei nu a ajuns încă la Banpotoc, Hunedoara. În vlogul “Grădină de patru hectare, visul italianului Giovanni Salvatelli concretizat la Banpotoc, Hunedoara”, Adela Pârvu ne invită într-o poveste despre artă, peisagistică și un italian care pare că a confundat Transilvania cu propria grădină botanică. Și nu, nu glumim. Acest Giovanni chiar a decis să transforme un colț pitoresc de deal românesc într-o operă de artă naturală, de parcă a pus Da Vinci să sape tranșee.
Nu doar că vlogul e o plimbare fascinantă printre lalele, travertin și obeliscuri, dar e și o lecție despre cum să faci ceva spectaculos fără arhitect, fără plan și, aparent, fără limite la buget. Adela ne poartă prin acest paradis verde, povestind cum un italian visător, venit să deschidă o fabrică de pantofi, a ajuns să planteze bulb după bulb și să picteze peisaje cu ajutorul plantelor. Să ne aventurăm, așadar, printre alei, travertin și ironii subtile.
Italia direct în grădina ta
Grădinile lui Giovanni Salvatelli, cunoscute drept “Jardini di Zoe”, par să fie un fel de replică low-cost a peisajelor renascentiste italiene. Diferența? Aici nu trebuie să-ți ipotechezi casa ca să vezi o fântână sau o bancă din piatră vulcanică. “Toate obiectele de decor sunt aduse din Italia”, povestește cu mândrie Adela, amintind cum travertinul și peperino-ul au făcut drumul spre Banpotoc, probabil la fel de confuzi ca turiștii care ajung aici și rămân uimiți de combinația neașteptată dintre rusticul românesc și eleganța italiană.
Dar nu vă imaginați că totul a fost calculat. Giovanni a făcut totul “din joacă”, fără planșe, fără arhitecți, ci pur și simplu folosindu-și intuiția. Și, sincer, rezultatul e mai impresionant decât orice planificare nemțească ar fi reușit. Partea bună? Relieful original al terenului a fost păstrat, ceea ce adaugă o notă de autenticitate. Partea mai puțin bună? Acel “autentic” vine cu multă muncă manuală, de genul “ciment cărat cu găleata”. Romantic, nu?
Plante rare și lalele care cer GPS
Un alt detaliu amuzant? Giovanni a devenit, aparent, cel mai bun client al propriei pepiniere. “Ne făceam factură să cumpărăm plante pentru grădină”, spune Adela. Faptul că această auto-ironie este povestită cu atâta naturalețe ne face să credem că toată aventura a fost, într-adevăr, mai mult despre pasiune decât despre profit. Însă să nu credeți că totul e doar un colț verde plin de flori comune. Aici vorbim de peste 35.000 de bulbi plantați “cu măsurători și distanțe între rânduri”. Dacă există vreo competiție secretă de grădinărit, Giovanni cu siguranță e în frunte.
Pe lângă lalele, găsim begonii, lantana și alte plante importate din Italia, de parcă flora locală nu era suficientă. E greu să nu apreciezi dedicarea cu care fiecare plantă a fost selectată și aranjată pentru a crea “spectacole sezoniere”. Dar, să fim serioși, cine are timp să țină pasul cu toate aceste detalii botanic-cosmice?
Travertin, vulcani și alte luxurii
Dacă cineva încă mai crede că grădinile astea sunt doar “niște plante”, probabil n-a văzut niciodată fântânile, templele și obeliscurile aduse direct din Italia. Da, ați citit bine: obeliscuri. Giovanni pare să fi avut un moment de inspirație gen “dacă tot facem ceva frumos, hai să aducem și câteva relicve antice pentru efect dramatic”. Obiectele albe, sculptate și vopsite manual, sunt o combinație între autenticitate istorică și kitsch delicios, dar asta le face cu atât mai memorabile.
Pe de altă parte, această obsesie pentru detalii “perfecte” ridică și o întrebare: cine întreține toate astea? Răspunsul, conform vlogului, este o echipă devotată care, aparent, a fost “contaminată” de pasiunea lui Giovanni. Deci, dacă vreți să vedeți ce înseamnă muncă grea, combinată cu visuri mari, acesta e locul.
Un vis cu preț accesibil
În mod surprinzător, accesul în grădini e la un preț modest, ceea ce face ca locul să fie mai accesibil decât ne-am fi așteptat. “Toți oamenii au acces”, spune Adela, subliniind că această grădină nu e doar un loc pentru elita culturală, ci pentru oricine dorește să se bucure de frumos. Ironic, această deschidere e ceea ce face locul să fie atât de apreciat. Vizitatorii vin, rămân uimiți și, evident, scapă un “Uau!” spontan. Pentru un proiect care a început ca o “joacă”, impactul social e impresionant.
Dar să nu credeți că totul e doar lapte și miere. Aleile, de exemplu, sunt un pic cam prea perfecte, iar simetria lor poate părea intimidantă pentru cei mai puțin familiarizați cu grădinile renascentiste. Pe scurt, dacă nu sunteți pregătiți să pășiți în “Italia de Hunedoara”, poate ar trebui să începeți cu ceva mai puțin spectaculos.
Un loc care schimbă vieți
Grădinile lui Giovanni Salvatelli nu sunt doar un loc de vizitat, ci și o sursă de inspirație despre cum pasiunea și dedicarea pot transforma orice vis în realitate. Vlogul Adelei Pârvu surprinde perfect atmosfera acestui loc, balansând între detalii fascinante și momente amuzante. Dacă vreți să vedeți cum un italian a adus Toscana în România, fără să respecte vreo regulă clasică, Banpotoc e destinația perfectă. Și dacă ajungeți acolo, nu uitați să spuneți un “Uau!” autentic. Grădinile astea chiar îl merită.
